.png)
Liga a crescut la un record de 20 de echipe oficiale (plus câteva efemere):
• Chicago Bears
• Chicago Cardinals
• Green Bay Packers
• New York Giants (an II, încă luptând pentru supraviețuire)
• Frankford Yellow Jackets
• Pottsville Maroons (echipa-surpriză a sezonului)
• Detroit Panthers (nou-intrată)
• Providence Steam Roller
• Cleveland Bulldogs (reveniți temporar)
• Rock Island Independents
• Dayton Triangles
• Duluth Kelleys
• Milwaukee Badgers
• Kansas City Cowboys
• Hammond Pros
• Columbus Tigers
• Akron Pros
• Canton Bulldogs (doar câteva meciuri)
• Buffalo Bisons
• Rochester Jeffersons
Pottsville Maroons, o echipă din orașul minier cu doar 15.000 de locuitori din Pennsylvania, a avut cel mai bun record oficial din ligă: 10-2-0. Au învins chiar și Chicago Cardinals cu 21-7 în meci direct și au terminat sezonul cu o apărare aproape impenetrabilă (doar 6,7 puncte primite pe meci).
Totuși, la finalul sezonului regulat, Chicago Cardinals (condusă de Chris O’Brien) au programat și câștigat două meciuri „extra” împotriva unor echipe slabe (Milwaukee Badgers și Hammond Pros, ambele practic desființate). Aceste meciuri au fost acceptate de ligă ulterior, iar Cardinals au fost declarați campioni cu un record ajustat de 11-2-1.
Pottsville a protestat vehement, mai ales că ei înșiși fuseseră suspendați pentru un meci neautorizat jucat pe teritoriul Frankford Yellow Jackets (încălcare teritorială). Suspendarea i-a împiedicat să-și mai programeze alte jocuri. În februarie 1926, Joe Carr a respins apelul Pottsville, iar titlul a rămas la Chicago Cardinals – decizie contestată și astăzi de istoricii NFL. Mulți consideră că Pottsville Maroons 1925 a fost prima „echipă furată” din istoria ligii.
Pe 22 noiembrie 1925, la doar o zi după ultimul său meci colegial pentru University of Illinois, Harold „Red” Grange a semnat cu Chicago Bears în fața a 36.000 de spectatori pe Wrigley Field – record absolut pentru un meci NFL la acea vreme.
Împreună cu agentul C.C. Pyle, Grange și Bears au plecat într-un turneu național de 19 zile cu 8 meciuri:
• 36.000 vs. Cardinals (Chicago)
• 28.000 la New York (contra Giants)
• 73.000 la Polo Grounds (record istoric)
• apoi Florida, California, Pacific Northwest
Turneul a generat peste 400.000 de dolari (echivalentul a ~7 milioane dolari azi) și a arătat pentru prima oară Americii că fotbalul profesionist poate atrage mulțimi uriașe. Fără Grange, NFL-ul probabil nu ar fi supraviețuit Marii Crize din 1929-1933.
Momente și Recorduri
• Frankford Yellow Jackets au câștigat 13 meciuri consecutive pe teren propriu (record valabil până în 1930).
• New York Giants au supraviețuit financiar datorită meciului cu Grange (salvați de cele 73.000 de bilete vândute).
• Primul meci NFL jucat vreodată în Washington D.C. (Pottsville vs. o echipă locală).
• Scorul cel mai mare: Rock Island 43–0 contra Dayton.
Evoluții tehnice
• Numerele pe tricouri au rămas obligatorii.
• Pasele înainte erau folosite tot mai des (Benny Friedman la Cleveland și Paddy Driscoll la Cardinals au fost pionieri).
• Căștile de piele au devenit aproape universale.
Acest an a fost punctul de cotitură real al NFL-ului:
• A dovedit că liga poate atrage zeci de mii de spectatori dacă are staruri.
• A creat precedentul controverselor de programare și „meciuri extra” (probleme care vor reapărea în anii următori).
• A salvat francize precum New York Giants și Chicago Bears.
• A lansat ideea turneelor naționale și a „barnstorming-ului” care va domina NFL-ul până la introducerea playoff-urilor.
În concluzie, sezonul 1925 a fost anul în care fotbalul profesionist a trecut de la un sport de nișă din Midwest la un fenomen național. Red Grange a fost scânteia, Pottsville Maroons au fost nedreptățiți, iar Chicago Cardinals au ridicat trofeul – dar istoria își amintește mai degrabă de mulțimile de 73.000 și de bărbatul poreclit „Galloping Ghost” care a salvat liga de la dispariție.
