C.J. Mosley (LB), și-a anunțat retragerea după 11 sezoane în NFL

C.J. Mosley, fost linebacker al echipelor New York Jets și Baltimore Ravens, și-a anunțat retragerea din NFL la vârsta de 33 de ani, astăzi 19 iunie, în ziua sa de naștere. 

Decizia a fost comunicată printr-un videoclip emoționant postat pe Instagram, în care a reflectat asupra carierei sale de 11 ani, spunând că este timpul să înceapă „un nou capitol cu noi vise”

Mosley, selectat de Ravens în prima rundă a draftului NFL din 2014, a fost de cinci ori Pro Bowler și a acumulat aproape 1.100 de placaje, 12 sack-uri, 12 intercepții și 10 fumble-uri forțate. 

Cariera sa a fost marcată de performanțe remarcabile, dar și de accidentări, inclusiv o hernie de disc la gât și probleme la degetul de la picior, care l-au limitat la doar patru jocuri în ultimul sezon. 

Jets au renunțat la el în martie 2025, iar lipsa interesului din partea altor echipe a contribuit la decizia sa de a se retrage.

Foto: ABC 7 New York
Tags